Tiramisu – desertul autentic italian

Astăzi, Tiramisu este cel mai popular desert al Italiei, el găsindu-se în meniul tuturor restaurantelor din lume. Cu toate acestea, creșterea sa spre faimă a fost una meteorică, el negăsindu-se până în anii ’70 în nicio carte de gastronomie. Mai multe regiuni ale Italiei își dispută originea acestei prăjituri: Veneția, Lombardia, Piemonte ori Toscana. Este un amestec unic de ingrediente care separat par să nu meargă deloc împreună. Cu toate acestea, atunci când sunt amestecate corect, în cantități potrivite, ele formează una dintre comorile gastronomiei italiene.

Tiramisu este un desert autentic care are la bază biscuiți savoiardi (biscuiți dulci asemănatori cu pișcoturile) înmuiați în cafea și acoperiți cu o cremă, compusă din mascarpone, ouă și zahăr, care în unele variante este aromatizată cu lichior. Ceea ce îl deosebește de alte deserturi este tocmai aroma intensă de cafea.

Ingredientul principal pentru Tiramisu este brânza Mascarpone, o brânză italiană din regiunea Lombardia. Este un preparat cremos realizat din smântână coagulată din laptele de vacă. În mod tradițional, aceasta a fost considerată a fi mai degrabă o mâncare de iarnă și prin urmare apare în multe feluri de mâncare italiene sezoniere. Acest lucru se datorează în principal procentului de grăsime foarte ridicat – între 60% și 75% -, dar și faptului că atunci când a fost produsă prima dată, nu existau metode de refrigerare iar această brânză delicată nu se păstrează bine la temperaturi ridicate.

Ingrediente:

Pentru blat
– 500 g pișcoturi
– 300 ml cafea
– 70 ml lichior amaretto

Pentru cremă
– 500 g brânză mascarpone
– 4 ouă
– 200 g zahăr pudra
– 300 ml frișcă lichidă
– 1 fiola esență de migdale
– 1 plic zahăr vanilat
– 250 ml coniac sau rom

Pentru decor
– 200 ml frișcă lichidă
– 3 linguri cacao neagră pentru pudrat
– căpșuni

Mod de preparare:
Se pune un ibric cu un litru de apă pe foc la fiert, se adaugă zaharul și cafeaua, și se lasă să fiarbă în clocot. Când cafeaua s-a răcit, se ia și se strecoară într-un vas. Adaugă esența de migdale și lichiorul amaretto si amestecă cu o lingurită pană când amestecul va căpăta un gust aromat.

Acum o sa pregătim crema. Avem nevoie de patru ouă. Separăm albușul de gălbenuș și folosim numai gălbenușul. Într-un bol se amesteca bine gălbenușurile de ou cu patru linguri de zahăr până când se deschid la culoare. Se adaugă zahărul vanilat și se continuă frecarea până când se obține o cremă. Se pune într-un bol 200 ml friscă lichidă și se bate cu mixerul. Dacă frișca este bătută, atunci când răsturnăm castronul, aceasta nu pică. Brânza mascarpone se amestecă puțin ca să devină o compoziție omogenă. Peste gălbenușurile frecate cu zahăr punem alternativ, o lingură cu brânză mascarpone și amestecăm foarte ușor, de jos în sus. Acum adaugăm o lingură de frișca și amestecăm ușor, de jos în sus. Continuăm acest proces până se termină toată frișca și toată crema. Nu bate prea mult timp, riști să se taie.

Piscoturile se înmoaie putin pe ambele părți în cafea (în care se poate turna și puțin coniac sau rom pentru un gust mai bun) după care se asează într-o tavă unul langă altul, fără spații goale între ele, cu glazura în sus. După ce fundul tăvii de tiramisu este acoperit cu un strat de pișcoturi, peste acestea se adaugă jumătate din compoziția de cremă. Se uniformizează și se adaugă al doilea strat de pișcoturi. Peste al doilea strat de pișcoturi se adaugă restul de cremă și se uniformizează. Se pudrează din belșug cu cacao, astfel încât să se formeze un strat uniform, și se lasă la frigider peste noapte. A doua zi se poate servi decorat cu câteva căpșuni proaspete.

Tiramisu în traducere din italiană înseamnă „Ridică-mă!”. Numirea lui așa s-ar datora presupuselor sale proprietăți afrodisiace.

Îți recomandăm și:

Adaugă un comentariu

avatar
  Abonează-te  
Notifică-mă