5 reguli simple care te vor ajuta să arăți mai tânără, începând chiar de mâine

Orice femeie și-ar dori să poată da timpul înapoi și să arate mai tânără.

Și deși timpul nu putem să-l dăm înapoi, putem să facem în așa fel încât să arătăm mai tinere, indiferent de vârsta pe care o avem în buletin.

Iar acest lucru este posibil și la îndemâna oricui, și poate fi realizat fără să depunem un efort prea mare.

Trebuie doar să urmăm câteva reguli simple care garantat vor „șterge” ani de pe chipul nostru.

Iată cum poți să începi să arăți mai tânără decât ești, începând chiar de mâine:

Regula nr. 1 – Alege o tunsoare mai scurtă

Potrivit experților, părul purtat scurt este unul din trucurile simple de frumuseţe pe care le avem la îndemână atunci când dorim să arătăm mai tinere.

Atunci când îţi alegi tunsoarea ţine însă cont de forma feţei tale și de volumul părului.

O tunsoare bine aleasă pe langă faptul că te va întinerii, te va avantaja și mai mult prin punerea în evidență a trăsăturilor feței.

Dacă ai o față ovală (lungimea feţei este cât lăţimea feţei plus jumătate, iar conturul maxilarul este unul rotunjit) poți alege aproape orice tunsoare.

Singurul lucru de care trebuie să ții cont atunci cand îți alegi tunsoarea este acela de a evita să îți accentuezi lungimea chipului.

Evită, așadar, tunsorile cu volum exagerat în creștet sau pe cele foarte drepte pentru că îți vor face chipul să pară mai lung.

Tunsoarea bob care încadrează fața sau o tunsoare Pixie cu bretonul pieptănat lateral pot fi alegeri perfecte pentru tine.

Dacă ai o față rotundă (conturul feței rotund, obraji plinuți și bărbie mică) atunci ar trebui să optezi pentru o tunsoare care să-ți alungească un pic forma feței.

Este foarte important în cazul unei asemenea tunsori să existe puțin volum în partea superioară a capului.

Tunsoarea aleasă trebuie, așadar, să adauge înălțime și deloc lățime.

Cel mai bine ți se va potrivi o tunsoare Pixie cu volum sau un bob cu breton asimetric.

Dacă ai o față pătrată (lungimea feței este egală sau aproape egală cu lățimea pomeților, iar conturul bărbiei este mai ascuțit) evită să porți părul foarte scurt și acele tunsori în linie dreaptă sau pe cele care se termină în dreptul bărbiei.

Poți alege, spre exemplu, o tunsoare stil bob cu breton asimetric care îți va încadra perfect forma feței sau una cu bretonul inegal, pieptănat pe o parte pentru a încadra fruntea.

Oricare dintre aceste stiluri de tunsori vor adăuga rotunjime feței și vor echilibra proporțiile.

Dacă ai o față dreptunghiulară (fața este mai lungă decât este lată, iar fruntea şi maxilarul sunt unghiulare) evită tunsorile cu păr drept.

Orice tunsoare care reuseste să acopere puțin din unghiurile feței, în special una cu un breton pe o parte, îți va veni perfect.

Dacă ai o față în formă de diamant (fața este cel mai lată în zona pomeţilor şi se îngustează înspre frunte şi bărbie) evită tunsorile cu volum în părți și pe cele excesiv de scurt.

Tunsorile care depăsesc ușor linia bărbiei, tunsorile în scări sau cele cu un breton bogat, ți se vor potrivi foarte bine.

Dacă ai o față în formă de pară (linia maxilarului este mai mare decât fruntea) evită tunsorile care dau volum în zona bărbiei.

Alege oricare dintre tunsorile cu mult volum în partea de sus a capului și în zona tâmplelor.

Dacă ai o față în formă de inima (frunte lată și lungă, pomeți proeminenți și bărbie îngustă) va trebui să contrabalansezi faptul că bărbia ta este mai ascuțită.

Orice stil de tunsoare care îți dă volum în partea de sus va distrage atenția de la zona bărbiei.

De asemenea, lungimea părului ar trebui să ajungă cel puţin până la nivelul bărbiei. Evită tunsorile foarte scurte!

Evident că acestea sunt doar câteva dintre tunsorile recomandate pentru fiecare formă a feței. Discută cu stilistul tău și împreună veţi găsi o tunsoare care să te avantajeze.

Regula nr. 2 – Vopseşte-te într-o nuanţă mai deschisă

O mare atenţie trebuie să acorzi și nuanţei de vopsea pe care o alegi pentru părul tău.

O culoare care nu se potrivește cu tenul tău te poate îmbătrâni cu câțiva ani buni.

Iar odată cu înaintarea în varstă, pielea noastra își pierde din pigmenţi, așa că nuanţa părului trebuie să compenseze pentru cea a tenului.

Renunţă la culorile prea închise, cum ar fi brunetul sau șatenul închis, și alege culori cât mai apropiate de nuanțele naturale de păr.

Cea mai bună soluţie este să te vopseşti cu un ton sau două mai deschis decât nuanţa ta naturală.

Părul tău va arăta foarte natural, iar tu vei arăta mult mai tânără.

(Citește aici câteva sfaturi pentru îngrijirea părului – cum să obții un păr frumos și sănătos)

Regula nr. 3 – Nu exagera cu machiajul

Machiajul este esențial pentru a evidenția cele mai frumoase trăsături ale noastre, dar prea mult machiaj ne poate îmbătrâni.

Evită fondurile de ten prea deschise si pudra compactă deoarece acestea îţi accentuează orice linie fină și rid de pe ten făcând pielea să arate mult mai matură.

Optează pentru un fond de ten lichid, cu un ton mai închis decât pielea ta, iar pentru a evita supraîncărcarea folosește-l doar în zonele cu probleme, nu pe întreaga față.

Nu aplica niciodată mai mult de un strat de fond de ten!

Fardul de obraz în nuanţe deschise, naturale, roz sau culoarea piersicii, și puţin strălucitor, poate să te întinerească instant.

Optează pentru un blush cremos cu textură usoară care creează un aspect de ridicare a pomeţilor.

Odată cu înaintarea în vârstă, buzele devin și ele mai subțiri, iar rujurile închise la culoare le fac să pară și mai mici.

Evită rujurile mate și alege unul într-o nuanţă naturală, cât mai apropiată de cea a buzelor tale.

Un luciu de buze va creea impresia de buze mult mai pline și va da chipului tău un aer tineresc.

Fie că este vorba despre vopsea de păr, dermatograf sau tus de ochi, negrul înăsprește trăsăturile și te face să arăţi mai în vârstă decât ești.

Folosește gri sau maro pentru a-ţi contura ochii.

Curbarea genelor cu ajutorul unui rimel va face ca ochii tăi să pară mai mari și mai luminoși, întinerindu-i.

Și sprâncenele îţi pot întineri sau îmbătrâni chipul. Cu cât acestea par mai pline și mai naturale, cu atât chipul tău va arăta mai tânăr.

Pentru sprâncene perfecte și pline, creionul de sprâncene special care poate defini un contur natural, indetectabil, este o necesitate.

Alege un creion într-o culoarea naturală și ai grijă să nu încarci sprâncenele prea mult.

Iar dacă sprâncenele groase întineresc orice chip, regula următoare ar trebui să fie de la sine înţeleasă.

Regula nr. 4 – Nu-ţi mai pensa sprâncenele

Sprâncenele pline și mai naturale te fac să arăţi mai tanără decat ești, în timp ce sprancenele subţiri și rare tind să adauge ani look-ului tău.

Pensează-te doar dacă este necesar!

Păstrează-ţi forma naturală a sprâncenelor și elimina doar acele fire în plus dintre sprâncene și cele de sub sprâncene, nu și pe cele de deasupra.

Dacă decizi că este nevoie să te pensezi poate că ar fi mai bine să apelezi la un specialist care îţi va da o formă potrivita fizionomiei tale.

Regula nr. 5 – Dormi suficient si bine

Pe lângă multiple beneficii pe care le aduce organismului nostru, un somn suficient și odihnitor are impact şi asupra aspectului nostru exterior.

Ochii tăi vor spune primii dacă ai dormit suficient sau nu. Ochii umflaţi sau rosii, cu mici cearcăne, sunt cel mai probabil rezultatul lipsei de somn. Pe de altă parte, dacă dormi suficient vei avea niste ochi luminosi care te vor face cu siguranță să arăți mai tânără.

Indiferent de eventualul program încărcat pe care-l ai, asigură-te că dormi suficient.

Care este durata recomandată de somn?

Nu toţi oamenii au nevoie de acelasi număr de ore, încearcă totusi să dormi cel putin 7 ore pe noapte.

Și asigură-te că ai parte de un somn de calitate. Este important și cât de odihnitoare sunt aceste ore de somn. Un somn de durată mai scurtă și adânc este mai benefic decât unul de durată mai lungă și neodihnitor.

Ce trebuie făcut pentru a avea parte de un somn odihnitor?

În primul rând, stabilește-ți un program fix de somn. Încearcă să te duci la culcare și să te trezești zilnic la aceeași oră. Iar dacă poţi să mergi la culcare la o oră rezonabilă (22:00) este perfect.

Asigură-te că faci întuneric unde dormi și evită expunera la ecrane luminoase (TV, PC, laptop, telefon, tabletă etc.) cu o oră înainte de culcare.

Evită consumul de cafea, alcool si tutun înainte de culcare. Pentru a dormi bine trebuie să renunţi la alcool şi nicotină cu cel puţin patru ore înainte de a merge la culcare.

Industria cosmetică este plină de produse care promit să prevină sau să combată semnele îmbătrânirii.

Înainte să apelezi la acestea, urmează sfaturile noastre.

Sunt reguli de frumusețe pe care orice femeie ar trebui să le cunoască și să le pună în aplicare atunci când își dorește să arate mai tânără.

Aplică-le și tu și vei vedea imediat rezultatele.

Îți recomandăm și:

Adaugă un comentariu

avatar
  Abonează-te  
Notifică-mă