13 reguli de bază ale unei relaţii fericite și de durată

Relațiile solide nu se întâmplă de la sine. E nevoie de timp, răbdare și doi oameni care doresc cu adevărat să fie împreună.

Relațiile sunt importante. Tony Robbins ne spune ca 95% din fericirea de care vei avea parte în viață va veni de la persoana pe care o vei alege să-ţi fie partener.

Mii de articole au fost scrise despre cum să ai o relație fericită, însă Mark Manson, autorul cărţii „Arta subtilă a nepăsării” (The Subtle Art of Not Giving a F***) a decis, cu o săptămână înainte de propria sa nuntă, să-și întrebe cititorii de pe propriul blog, care este, în opinia lor, cheia unei relaţii fericite pe termen lung.

Peste 1.500 de persoane din întreaga lume au răspuns pozitiv cerinţei sale, iar din răspunsurile lor s-au conturat câteva teme comune. Fiecare relație de succes este de succes din cam exact aceleași motive.

Iată care sunt cele 13 ingrediente pentru care orice relație poate fi una de succes.

  1. Fiți împreună pentru motivele corecte!
    Cei divorţati au spus că una dintre cauzele care au dus la destrămarea căsniciei au stat tocmai în intențiile nepotrivite pentru care s-au casatorit de la început: presiunea din partea prietenilor și a familiei, pentru că nu voiau să fie singuri, pentru imagine si nu pentru că exista o veritabilă admirație a unuia pentru celălalt, pentru că erau tineri și au crezut că dragostea învinge tot.
  2. Aveţi așteptări realiste legate de relații și dragoste!
    Unii oameni intră în relații cu așteptări nerealiste. Ei cred că totul va fi numai lapte și miere, iar în clipa în care își dau seama că nu mai sunt ca doi porumbei, cred că relația s-a terminat și trebuie să se despartă. Spre deosebire de iubirea romantică, acea stare de euforie pe care o experimentăm la început de relaţie, când suntem îndrăgostiţi până peste urechi, și care poate dura câţiva ani, dragostea adevărată, cea trainică, este o alegere! Este un angajament constant față de partener, care nu ține cont de circumstanțele actuale. Această formă de iubire este mult mai dificilă. În primul rând pentru că de multe ori, trăirile unei iubiri romantice, pot lipsi. Dar această formă de iubire este mult mai satisfăcătoare și mai profundă. Iar pină la urmă, asta înseamnă fericirea adevărată.
  3. Cel mai important lucru într-o relație nu este comunicarea, ci respectul
    Cei mai mulţi oameni cred că o bună comunicare este cel mai important factor într-o relație. Comunicarea este într-adevăr esenţiala, însă respectul faţă de celălalt este elementul crucial într-o relaţie. Indiferent de cât de bine am comunica și oricât de mult ne-am strădui să evităm conflictele, ele tot vor apărea. Este inevitabil. Până la urmă vorbim de doi indivizi diferiţi, cu valori și de multe ori păreri diferite asupra anumitor aspecte ale vieţii de zi cu zi, care au decis să-și clădeasca o viaţă împreună.
    Și singurul lucru care vă poate salva este un respect desăvârșit al unuia față de altul, iar respectul presupune a aprecia sau a ține cont de tot ce ține de partenerul tău, aceea atitudine de stimă, considerație, admirație și prețuire deosebită față de el.
    Și nu trebuie doar să îți respecți partenerul, mai trebuie să te respecți și pe tine. Pentru că fără stimă de sine nu te vei simți niciodată demnă de respectul partenerului.
  4. Vorbiți deschis despre tot, mai ales despre lucrurile care dor
    Este foarte important să vorbesti despre absolut orice cu partenerul tau. Iar dacă ceva te deranjează sau te nemulțumește în relație, trebuie să fii dispusă să spui asta. Nu evitați discuțiile, chiar dacă sunt dificile. S-ar putea să doară, dar tot trebuie să o faci. Nimeni altcineva nu poate repara relația în locul tău și nici nu ar trebui.
    După respect, încrederea a fost cel mai menționat ingredient pentru o relație sănătoasă. Iar cheia pentru a încuraja și a menține încrederea într-o relație este ca ambii parteneri să fie deschiși.
  5. O relație sănătoasă presupune doi indivizi sănătosi
    Cheia aici este asta: „indivizi”! Adică doi oameni cu propriile identități, interese, perspective, lucruri pe care le fac de unii singuri etc. O iubire cere și unele „sacrificii”, în orice relație fiecare persoană renunțând uneori la ceva, însă încercarea de a-ți controla partenerul pentru a-l face „fericit” în cele din urmă va eșua. Se distruge identitatea fiecăruia și e vorba de exact acele trăsături unice care au produs la început atracția dintre voi doi. Depinde de tine să fii fericită, nu este responsabilitatea soțului tău. Descoperă singură ce te face fericită ca individ, fii fericită tu și apoi vei aduce bucuria asta în relația ta.
  6. Oferiți-vă spațiu unul celuilalt
    Trebuie să-i acorzi libertate celui de langă tine. Trebuie ca fiecare să aveți o viață proprie, în caz contrar vă va fi destul de greu să aveți o viață împreună. Sunteti unici, aveți propria personalitate, păreri, gusturi, înclinații etc., iar faptul că sunteți intr-o relație nu înseamnă că nu puteți avea o viață independentă. Cu cât îi acorzi celuilalt un spațiu mai mare, cu atât mai mult veți rezista împreună.
  7. Fiecare dintre voi doi se poate schimba, de-a lungul timpului, în moduri neașteptate; Acceptați asta!
    Un om se poate schimba mult de tot pe parcursul anilor și trebuie să fii pregătit să-l accepți pe celălalt în momentul în care aceste schimbări apar. Schimbările de viață majore pot și ele apărea, iar dacă aveți de gând să petreceți niște decenii împreună, cu siguranță că veți trece și prin situații foarte grele. Va trebui să acceptați asta și să vă adaptați pentru ca relația să supraviețuiască.
  8. Învățați să vă certați corect!
    În orice relație există momente inconfortabile și tensionate și inevitabil se ajunge la conflict. Secretul trăiniciei unei relații de cuplu constă în modul în care reacționează cei doi parteneri în mijlocul unui astfel de moment de mare tensiune. Este în regulă să te cerți și să discuți cu partenerul tău despre lucrurile care te deranjează. Va trebui însă să o faceți fără a insulta sau jigni partenerul, fără să amintiți mereu de certuri și conflicte mai vechi, iar când lucrurile devin prea vulcanice, luați o pauză. Stați puțin la distanță și reluați discuția cu calm.
    Si nu in ultimul rind, amintiți-vă că a avea dreptate nu este la fel de important precum e nevoia ca ambii parteneri să se simtă respectați și ascultați.
  9. Învățați să iertați
    O relaţie sănătoasă nu înseamnă o relaţie perfectă, fără conflicte, în care partenerii sunt mereu de acord și fac multe compromisuri. În realitate cei cu legături durabile și fericite nu îşi rezolvă toate problemele. Acestea nu dispar niciodată de tot. Iar iertarea este necesară dacă vrei ca relaţia să fie una sănătoasă în care amândoi să fiți fericiți.
    Atunci când un conflict s-a terminat, s-a terminat. Amândoi trebuie să fiţi de acord să treceti peste, nu e nevoie să reapară în discuţii la fiecare noua cearta.
    Nu ţineti scorul pentru ca nimeni nu încearcă să „câștige”. Discutati pentru a va rezolva problemele, nu pentru a vă impune punctul de vedere.
    Atunci când partenerul greșește, fă diferenţa între intenţie şi comportament. Încearcă să înțelegi că pur și simplu a făcut tot ce a putut, dar din nu contează ce motive a dat-o-n bară.
  10. Lucrurile mărunte vor cântări cel mai mult
    Un sfat simplu, dar foarte eficient: nu înceta niciodată să te bucuri de lucrurile mărunte făcute împreună. Mici dovezi de afectivitate și lucruri cât mai simple. Să spui „Te iubesc” înainte de a merge la culcare, să vă țineti de mână când ieșiti la o plimbare, să vă faceţi timp în mod regulat pentru a lua masa sau merge la un film etc. În timp îți vei da seama că aceste lucruri au făcut cu adevărat diferența.
  11. Sexul contează. Mult
    Sexul nu doar că ține partenerii apropiați și menține o relație sănătoasă, el poate fi folosit și pentru a vindeca relațiile aflate în impas. Când lucrurile merg mai prost sau sunt probleme nerezolvate e nevoie chiar să vă planificați timp pentru intimitatea voastra. E important și se merită.
  12. Fiți practici și stabiliți-vă reguli în relație
    În realitate relațiile sunt imperfecte, haotice și asta pentru simplul motiv că ele sunt formate din oameni imperfecţi care doresc lucruri diferite în momente diferite, în moduri diferite. Așadar nu se poate vorbi de jumătate-jumătate când vine vorba de împarțirea responsabilităților sau orice altceva. Câteva reguli stabilite în avans vă vor ajuta să aveți un trai bun împreuna. Este important acum să fiți pragmatici. Evaluați fiecare situație în parte și stabiliți cine ce face, în funcție de timp și eficiență.
  13. Învățați să stăpiniți valurile
    Relațiile sunt ca valurile, iar oamenii trebuie să învețe cum să le stăpânească. Câteodată o să râdeți împreună, altădată o să vă certați. Dragostea vine în valuri de emoții și nu toate au de-a face cu calitatea relației. Treaba ta, ca un partener implicat, este să stăpinești aceste valuri cu persoana pe care o iubeşti, indiferent de locul unde vă duc. Pentru că, în cele din urmă, nici unul dintre ele nu durează. Şi la final sunteţi doar voi doi. Niciodată să nu renunţaţi prea repede, întotdeauna trebuie să vă mai daţi o șansă.

Dacă dorești mai mult de la relația actuală și ai timp, citește acest articol (articol în limba engleză) în întregime, deoarece sfaturile găsite acolo îti pot îmbunătăți radical relația și schimba viața în mai bine.

Îți recomandăm și:

Adaugă un comentariu

avatar
  Abonează-te  
Notifică-mă