Măștile de față cu miere au fost dintotdeauna apreciate pentru beneficiile lor asupra pielii.
Mierea este un ingredient natural cu proprietăți hidratante, antibacteriene și antioxidante, ceea ce o face ideală pentru îngrijirea tenului.
Există însa un tip unic de miere, cea de Manuka, care este considerată una dintre cele mai benefice sortimente de miere pentru îngrijirea pielii.
Această miere este obținută exclusiv în Noua Zeelandă de la albinele care polenizează florile arborelui de Manuka.
Mierea de Manuka are proprietăți antibacteriene, antiinflamatorii și antioxidante mult mai puternice decât mierea obișnuită.
Aceasta se datorează conținutului ridicat de metilglioxal (MGO), un compus care apare în mod natural în acest tip de miere.
Mierea de Manuka este folosită cu succes în produse cosmetice pentru tratarea acneei [vezi aici], eczemelor și a altor afecțiuni dermatologice.
Există creme de mâini cu miere de Manuka [vezi aici], creme pentru călcâie crăpate și piele aspră [vezi aici], și chiar balsam de buze [vezi aici] cu miere de Manuka.
Pentru măștile de față, mierea de Manuka poate:
- Hidrata intens pielea, fiind ideală pentru tenul uscat
- Ajuta la combaterea acneei, datorită efectului său antimicrobian
- Reduce inflamațiile și roșeața, fiind potrivită pentru tenul sensibil
- Accelera regenerarea pielii, ajutând la vindecarea micilor leziuni sau iritații
Poți folosi mierea de Manuka simplă sau combinată cu ingrediente pentru a crea măști de față eficiente.
Iată care sunt cele mai populare combinații:
Notă: În România mierea de Manuka este importată din Noua Zeelandă de către ManukaShop [apasă aici pentru a merge pe site].
Mască de față pentru hidratare profundă
Combină mierea cu iaurt natural. Această combinație ajută la hrănirea pielii și la menținerea elasticității.
Este o mască simplă și eficientă, ușor de preparat și potrivită pentru orice tip de ten.
Rețetă:
- 1 lingură de miere de Manuka
- 1 lingură de iaurt natural
Mod de aplicare:
- Amestecă bine ingredientele într-un bol până obții o compoziție omogenă
- Aplică masca pe față, evitând zona ochilor
- Lasă să acționeze 10-15 minute
- Clătește cu apă călduță și tamponează fața cu un prosop moale
Această combinație ajută la hidratarea pielii, la calmarea iritațiilor și la menținerea unui ten uniform. După aplicare, vei observa că pielea devine mai catifelată și luminoasă.
Dacă vrei să adaugi un plus de hidratare și mai multi nutrienți benefici pentru piele. poți adaugă și avocado.
Avocado este bogat în vitaminele E și C, care ajută la regenerarea și protecția pielii.
Tot ce trebuie sa faci este sa adaugi ingredientelor de mai sus 1/4 de avocado bine copt, pisat până devine o pastă fină.
Această versiune îmbunătățită a măștii oferă hidratare profundă, catifelare și luminozitate, fiind, de asemenea, potrivită pentru majoritatea tipurilor de ten.
Dacă ai ten uscat poți adăuga și 1 linguriță de ulei de măsline extravirgin sau ulei de migdale.
Mască de față pentru combaterea acneei
Combină mierea cu scorțișoară și obții un remediu natural excelent pentru combaterea acneei.
Ambele ingrediente au proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii, ajutând la reducerea imperfecțiunilor și la calmarea pielii.
Rețetă:
- 1 lingură de miere de Manuka
- 1/2 linguriță de scorțișoară măcinată
Mod de aplicare:
- Amestecă bine ingredientele până obții o pastă omogenă
- Aplică masca pe zonele afectate de acnee, evitând zona ochilor
- Lasă să acționeze 10-15 minute
- Clătește cu apă călduță și tamponează ușor pielea cu un prosop moale
La compoziție poți adăuga și ½ linguriță de apă de trandafiri (tonic natural) plus câteva picături de vitamina E (pentru regenerare).
Această mască ajută la reducerea excesului de sebum, curățarea porilor și prevenirea acneei.
Dacă ai pielea sensibilă, testează întâi pe o mică porțiune pentru a evita eventualele iritații.
Mască de față pentru calmarea pielii iritate
Combină mierea cu ulei de cocos și avocado.
Datorită proprietăților hidratante și antiinflamatorii ale fiecărui ingredient această combinație este excelentă pentru calmarea pielii iritate.
Mierea de Manuka are efect antibacterian și ajută la regenerarea pielii, uleiul de cocos oferă hidratare profundă și protecție, iar avocado este bogat în vitamine și acizi grași esențiali care hrănesc pielea.
Rețetă:
- 1 lingură de miere de Manuka
- 1 lingură de ulei de cocos (preferabil presat la rece)
- 1/4 de avocado bine copt (pisat până devine o pastă fină)
Mod de aplicare:
- Amestecă toate ingredientele până obții o textură cremoasă.
- Aplică masca pe față, evitând zona ochilor.
- Las-o să acționeze 15-20 minute.
- Clătește cu apă călduță și tamponează ușor pielea cu un prosop moale.
Această mască ajută la reducerea roșeții, la hidratarea intensă și la protejarea pielii împotriva factorilor externi.

Mască de față pentru ten luminos
Combină mierea cu turmeric și suc de lămâie.
Această combinație este excelentă pentru luminozitatea pielii, ajutând la uniformizarea tenului și la reducerea aspectului tern.
Mierea de Manuka ajută la regenerarea pielii, turmericul uniformizează nuanța tenului, iar sucul de lămâie contribuie la reducerea petelor pigmentare.
Rețetă:
- 1 lingură de miere de Manuka
- 1/2 linguriță de turmeric măcinat
- 1 linguriță de suc proaspăt de lămâie
Mod de aplicare:
- Amestecă bine ingredientele până obții o pastă omogenă.
- Aplică masca pe față, evitând zona ochilor.
- Las-o să acționeze 10-15 minute.
- Clătește cu apă călduță și tamponează ușor pielea cu un prosop moale.
Dacă ai pielea sensibilă, este recomandat să testezi întâi pe o mică porțiune, deoarece sucul de lămâie poate fi ușor iritant.
Mască de față pentru regenerare pielii
Combină mierea cu fulgi de ovăz și lapte.
Această combinație este excelentă pentru regenerarea pielii, datorită proprietăților nutritive și calmante ale fiecărui ingredient.
Mierea de Manuka ajută la vindecarea pielii și la reducerea inflamațiilor, fulgii de ovăz exfoliază delicat și calmează iritațiile, iar laptele oferă hidratare și catifelare.
Rețetă:
- 1 lingură de miere de Manuka
- 1 lingură de fulgi de ovăz măcinați
- 1-2 linguri de lapte (preferabil integral sau vegetal)
Mod de aplicare:
- Amestecă ingredientele până obții o pastă omogenă.
- Aplică masca pe față, evitând zona ochilor.
- Las-o să acționeze 10-15 minute.
- Clătește cu apă călduță și tamponează ușor pielea cu un prosop moale.
Toate aceste măști de față le poți prepara cu ușurință acasă, iar dacă te-ai hotărât că vrei să încerci una din combinațiile de mai sus, probabil că ingredientul lipsă din bucătăria ta este chiar mierea de Manuka.
Poți începe cu un borcan mic de miere de Manuka originală, 100% naturală cum ar fi acesta de aici, pentru a vedea cum ți se potrivește.
Mierea de Manuka este un minunat remediu natural, indicata pentru atât de multe probleme, nu doar ca și ingredient al măștilor de față naturale.
Pe lângă efectele antibacteriene, mierea de Manuka are proprietăți antiinflamatorii, antifungice și antivirale, fiind utilizată pentru susținerea sănătății digestive, imunitare și chiar pentru vindecarea rănilor și arsurilor.
Și chiar dacă nu ai vreun beneficiu anume pe care îl cauți, mierea de Manuka poate fi o alegere excelentă pentru un stil de viață sănătos.