5 produse naturale care fac minuni pentru pielea ta

Va veni o vreme când vei fi obosit să tot cauți acele creme, astringente, măști și serumuri speciale pentru îngrijirea pielii care pretind că fac minuni. Suntem asaltate de publicitate peste tot, iar produse noi apar aproape în fiecare zi. Ceea ce nu știi este că ingredientele secrete ale unei pieli frumoase pot fi găsite într-un loc foarte familiar ție: bucătăria ta.

Iată câteva dintre ele:

  1. Mierea
    Mierea este cel mai vechi îndulcitor cunoscut omului și este un amestec de două tipuri de zaharuri: fructoză și glucoză. Conține minerale cum ar fi magneziu, calciu, fier, fosfor și sulf. Vitaminele B1, B2, B3, B5 și C se găsesc și ele în miere.

    Mierea are o bună reputație în domeniul medical pentru tratarea anumitor boli. În Orientul Mijlociu este folosită pentru a trata arsurile de piele. Mierea este recunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii asupra pielii. De asemenea, funcționează ca un bun hidratant atât pentru piele cât și pentru păr. Acest lucru se datorează faptului că mierea are capacitatea de a atrage apa. Este ieftină și sigură chiar și pentru pielea sensibilă.

    Aplică miere pe față după o spălare în prealabil cu apă. Las-o să acționeze 15 minute. Apoi spală și îndepărtează mierea în totalitate clătind cu puțină apă călduță.

    Mierea poate fi folosită și ca un exfoliant natural, dacă o amesteci cu zahăr. Efectele hidratante și exfoliante sunt nemaipomenite.

  2. Oțet de cidru de mere

    Se spune despre Hippocrate, părintele medicinei, că folosea oțet și oțet amestecat cu miere ca tonic energizant și elixir vindecător. Se bănuie că era oțet de cidru de mere.

    Oțetul de cidru de mere este un produs 100% natural, produs rezultat în urma a două procese de fermentare. Oțetul de cidru de mere vine cu toate proprietățile remarcabile pentru care este cunoscut mărul, iar procesele de fermentare au ca rezultat o serie de enzime benefice pentru organism.

    Oțetul de cidru de mere este benefic în ameliorarea arsurilor solare și în vindecarea mușcăturilor de insecte. De asemenea, ajută la prevenția și combaterea acneei și reduce negii atunci când este aplicat peste aceștia. Ca loțiune tonică hidratează, revigorează și purifică pielea. Și nu în ultimul rând, pentru că pielea este în mod natural acidă, oțetul de cidru de mere îi redă PH-ului echilibrul natural.

    Când utilizezi acest produs direct pe piele, aplică oțetul de cidru de mere în zona pe care dorești să o tratezi. Lăsa-l timp de 15 minute, apoi înlătură-l cu o spălare ușoară. Miroase un pic, însă nu-ți face griji, mirosul va dispărea după spălare. Dacă vrei să te bucuri de aceste beneficii la nivelul întregului corp, adaugă câteva linguri de oțet de cidru de mere în cada de baie.

  3. Castravete

    Castravetele este un remediu celebru pentru piele, mai ales când vine vorba despre zona sensibilă din jurul ochilor. Această legumă oferă o combinaţie unică de nutrienţi cu proprietăți hidratante, hrănitoare și astringente. Aplicat direct pe piele acesta reduce inflamațiile, diminuează cearcănele și purifică tenul.

    Poți folosi castravetele pentru pielea sensibilă din jurul ochilor, acesta acționând precum o compresă rece reducând edemul din piele. Ridurile din această zonă se vor estompa, cearcănele datorate oboselii se vor reduce și nu te vei mai trezi cu ochii umflați. Taie un castravete în felii, pune-le la congelator pentru 5 minute, apoi aplică câte o felie pe ochi, cu pleoapele închise, și sub ochi, pentru 20 de minute în fiecare seară, înainte de culcare.

  4. Avocado

    Datorită antioxidanţilor şi acizilor graşi esenţiali conținuți, avocadoul este fructul numarul unu în topul remediilor anti-îmbătrânire și are un efect magic asupra pielii obosite și îmbătrânite. Fructul de avocado conține uleiuri hrănitoare și vitaminele A și E, care pot pătrunde adânc în piele, ajutând la refacerea tenului și hidratându-l.

    Deşi compuşii lui activi sunt utilizaţi de industria cosmetică în fabricarea a numeroase produse, avocadoul poate fi folosit de către noi și în starea lui naturală. Fructul bine copt se pasează cu o furculiţă până când se obţine o pastă care apoi se întinde pe tenul uscat al feţei, pentru 20 de minute. Clăteşte cu apă călduţă și apoi lasă pielea să se usuce. Pielea ta se va curăța, hidrata, îşi va recapătă din fermitate și va arăta mai tânără.

    Jumătate de avocado, feliat în fâșii subțiri și asezate pe ochi cu pleoapele închise, pentru 20 de minute, poate face minuni când vine vorba de ochi umflați.

    Avocadoul este adecvat pentru orice tip de ten, inclusiv cele sensibile.

  5. Ceai verde

    Ceaiul verde pare omniprezent în curele de slăbit însă puține femei știu că acest ceai este excelent și pentru piele. Datorită compoziției bogate în antioxidanți ceaiul verde are și proprietăți antirid și antiinflamatorii. Compușii activi din ceaiul verde ajută la repararea daunelor pielii, repară ridurile, vindecă acneea, înlătură punctele negre, reduce pungile de sub ochi și cearcănele și previne îmbătranirea pielii. Antioxidanții din ceaiul verde reduc inflamația și ajută la creșterea nivelului de colagen și prevenirea distrugerilor provocate de expunerea la soare. Există numeroase studii care sugerează că e posibil să ne protejeze împotriva cancerului de piele.

    Aplică zilnic pe faţă o compresă călduţă cu infuzie de ceai verde, eventual amestecat cu două linguriţe de miere și vei vedea cum se lumineaza și se îmbunătățește aspectul general al tenului tău.

    Toate aceste proprietăți și beneficii ar trebui să te motiveze și in sensul consumării ceaiului verde. Folosit cu regularitate, fie că este băut sau aplicat sub formă de comprese, ceaiul verde va conferi pielii tale tinerețe și prospețime.

Și ca un ultim sfat, asigură-te că ești tot timpul hidratată. Corpul uman conţine 70% apă. Pielea, fiind cel mai mare organ, conține multă apă în ea. Dar organismul consumă și elimină cantități mari de apă în fiecare zi. Din această cauză, pielea noastră are nevoie de rehidratare regulată. Cele mai puternice hidratante nu sunt suficiente pentru a înlocui elementul care este cel mai abundent în corpul nostru. Când suntem deshidratate pielea este ternă, aspră și pare îmbătrinită. Când este bine hidratată, pielea este catifelată și străluceşte.

Pielea uscată este și unul din semnele unui corp îmbătrânit. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea pierde sebum, substanța care lubrifiază pielea, o protejează de umiditate și de uscăciune și îi întreține suplețea.

Consumul de apă este imperativ pentru oricine dorește să aiba o piele sănătoasă și să încetinească semnele îmbătrânirii, cum ar fi pielea uscată. Cel puțin 8 pahare (2 litri) de apă în fiecare zi ar trebui să fie suficient.

Îți recomandăm și:

1
Adaugă un comentariu

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
1 Comment authors
Ilie Moromete Recent comment authors
  Abonează-te  
cele mai noi cele mai vechi cele mai votate
Notifică-mă
Ilie Moromete
Oaspete
Ilie Moromete

Sunt un barbat care apreciaza frumusetea femeii. Dar pe cea naturala. Bunica mea zicea: uite-o si pe aia, cum s-a schimbosit in loc sa ramana cum o facut-o Dumnezeu!